Data concursului: 16 Decembrie 2025

Anunt promovare personal contractual - muncitor calificat,poz 74 din cadrul Serviciului Logistic

ANUNȚ

 

În conformitate cu prevederile art. 554 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, ambele cu modificările și completările ulterioare, Referatul de evaluare nr. 372274 din 19.08.2025 privind promovarea în trepte profesionale a personalului contractual; Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu organizează examinarea personalului contractual din cadrul unităţii încadrat funcţia de muncitor calificat IV la Serviciul Logistic, poziția 0074 din statul de organizare al unității, în vederea promovării în treapta profesională imediat superioară, respectiv muncitor calificat III. În vederea înscrierii şi participării la examinarea respectivă, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii:

a) să aibă o vechime de minimum 3 ani în gradul profesional deţinut;

b) să fi obţinut calificativul „foarte bine” la evaluarea performanţelor profesionale individuale cel puţin de două ori în ultimii 3 ani, în care acesta s-a aflat în activitate.

Examinarea va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Județean Giurgiu, Serviciul Logistic, strada Nicolae Bălănescu nr. 9, Giurgiu şi va consta în susţinerea unei probe practice la data de 16.12.2025, ora 11:00 . În vederea participării la examen, până în data de 04.12.2025, candidatul depune la Serviciul Resurse Umane un dosar de înscriere care va cuprinde următoarele documente:

a) cerere de înscriere;

b) adeverinţa eliberată de Serviciul Resurse Umane din I.P.J. Giurgiu din care să reiasă vechimea în gradul sau treapta profesională din care promovează;

c) copii ale rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate.

În termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarului, comisia de examen va proceda la selecția dosarului, în conformitate cu art. 36 și art. 37 din H.G. nr. 1336/2022, iar rezultatul se afişează de către secretarul comisiei de examinare, cu menţiunea „admis”/„respins”, însoţit de motivul respingerii dosarului, la sediul unităţii organizatoare la data sus menționată.

În termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecției dosarului, candidatul poate depune contestaţie la secretariatul unităţii organizatoare, care se soluţionează de către comisia de soluţionare a contestaţiilor în termen de cel mult o zi lucrătoare de la înregistrarea acesteia.

Examenul de promovare constă în susţinerea unei probe practice, prin care se testează abilitățile practice necesare ocupării postului pentru care se organizează examenul.

Subiectele pentru proba practică se stabilesc pe baza bibliografiei şi a tematicii de examen, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul postului pentru care se organizează examen.

 

Durata probei practice se stabileşte de comisia de examen în funcţie de gradul de dificultate şi complexitate al subiectelor, dar nu poate depăşi 3 ore.

Proba practice se notează de la 0 - 100 de puncte, fiind declarat „admis” la proba scrisă candidatul care a obţinut minimum 50 de puncte.

Rezultatul examenului de promovare se afişează la sediul instituţiei în termen de o zi lucrătoare de la data desfășurării probei.

Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut poate depune contestaţie în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

Comisia de soluţionare a contestaţiilor va reevalua proba practică, iar rezultatul final se afişează la sediul instituţiei în termen de o zi lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiei.

Încadrarea în noua funcţie se face începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc examenul de promovare.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Inspectoratul de Poliţie Județean Giurgiu, Serviciul Resurse Umane, telefon 0246 207 111 sau interior 20111.

Tematici si bibliografii

TEMATICĂ

  • Îmbinări la conducte instalații de alimentare cu apă;
  • Țevi și fitinguri din PVC neplastifiat;
  • Montarea obiectelor sanitare;
  • Repararea sifoanelor înfundate;
  • Date de bază, unitpți de mpăsură în instalații sanitare / termice;
  • Instalații de încălzire centrală cu radiatoare statice;
  • Măsurări în instalațiile sanitare;
  • Exploatarea și întreținerea instalațiilor sanitare:
  • Rețelele exterioare și interioare de alimentare cu apă rece și caldă care deservesc clădirile și care nu intră în exploatarea furnizorilor de apă;
  • Rețelele exterioare și interioare de canalizare, incluzând construcțiile aferente acestora (cămine, separatoare de grăsimi și nisip etc.) până la racordul de la colectorul public de canalizare;
  • Stații de hidrofor, care nu intră în exploatarea furnizorului de apă;
  • Instalații de prepararea apei calde de consum;
  •  

 

BIBLIOGRAFIE

  • Instalații sanitare – montaj și reparații – Meșterul priceput Bo Hanus, Editura Casa, 2011, Oradea;
  • Normativ privind exploatarea instalațiilor de încălzire centrală – I 13/1-02, aprobat de MLPTL cu Ordinul nr. 929/02.07.2002, cu modificările și completările ultterioare;
  • Normativ privind proiectarea, executarea și exploatarea instalațiilor sanitare – I 9-2022, aprobat de MDLPA cu Ordinul nr.2960/2022.

 

Notă:Candidații vor studia actele normative stabilite în bibliografie cu toate modificările și completările avute la data publicării anunțului de concurs.