STAREA TEHNICĂ A VEHICULELOR, VERIFICATĂ ÎN TRAFIC
În perioada 21-22 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român Giurgiu au desfășurat, pe D.N.6, în zona localității Mihăilești, mai multe acțiuni pentru depistarea șoferilor care conduc pe drumurile publice autovehicule care nu îndeplinesc condițiile tehnice pentru circulația în siguranță.
Verificările au vizat sistemul de frânare, mecanismul de direcție, instalația de iluminare/semnalizare, deținerea inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia, dar și legalitatea aplicării tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale.
Pe parcursul desfășurării activităților, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 26.480 de lei, dintre care 8 pentru inspecția tehnică periodică expirată, 5 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, 6 pentru defecțiuni la sistemul de frânare și 8 pentru defecțiuni la sistemul de direcție.
De asemenea, dintre cele 57 de sancțiuni contravenționale, alți 30 de conducători auto au fost opriți în trafic și sancționați, pentru nerespectarea normelor legale rutiere în vigoare.
Polițiștii au reținut 4 permise de conducere, dintre care 2 pentru defecțiuni ale mecanismului de direcție, unul pentru defecțiuni ale mecanismului de frânare și unul pentru depășire neregulamentară și au retras 13 certificate de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice!








