08 August 2025Sursa: IPJ GIURGIU

SANCȚIONAT CONTRAVENȚIONAL PENTRU ABANDONAREA UNOR DEȘEURI

La data de 8 august a.c., ora 09.00, polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin-Vale, în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu, au depistat, în zona extravilană a orașului Bolintin-Vale, un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate, în timp ce abandona ilegal deșeuri.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta ar fi transportat  aproximativ 200 de kilograme de deșeuri nepericuloase provenite din construcții și renovări, dar și resturi menajere.

În cauză, polițiștii au aplicat o sancţiune contravențională, în valoare de 30.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și măsura complementară a indisponibilizării autoutilitarei.