22 Mai 2025Sursa: IPJ GIURGIU

REȚINUT PENTRU SĂVÂRȘIREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

La data de 21 mai a.c., ora 22.10, un tânăr, de 29 de ani, din localitatea Isvoarele, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Luncii, din aceeași localitate, ar fi acroșat un bărbat, de 44 de ani, din municipiul București, care se deplasa pe partea dreaptă a părții carosabile, rezultând decesul acestuia.

După eveniment, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fiind identificat la scurt timp de către polițiști.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transport la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

La data de 22 mai a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, tânărul bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului și ucidere din culpă, a fost reținut, pentru 24 de ore.

Mâine, 23 mai, acesta va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.