30 Septembrie 2025Sursa: IPJ GIURGIU

PATRULA ȘCOLARĂ, O FORMĂ INEDITĂ DE A ÎNȚELEGE IMPORTANȚA NORMELOR RUTIERE

Educația rutieră începe de la cele mai mici vârste și continuă pe tot parcursul procesului de dezvoltare a tinerilor, pentru formarea timpurie a unor  participanți la trafic mai responsabili, mai preocupați de siguranța pe drumurile publice.

Astăzi, 30 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului  Rutier și ai Biroului Siguranță Școlară au desfășurat un eveniment dedicat patrulelor școlare, la Școala Gimnazială nr.7 din municipiul Giurgiu.

Pentru a implica direct elevii în menținerea siguranței rutiere, aceștia au fost echipați cu palete de dirijare, veste reflectorizante și șepci, inscripționate cu „PATRULA ȘCOLARĂ” și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea pietonilor în siguranță pe trecerea de pietoni din zona școlii. 

Activitatea a avut drept scop responsabilizarea micilor pietoni cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, dar și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la prezența celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ.

Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o formă de educaţie rutieră prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră.