04 Iulie 2025Sursa: IPJ GIURGIU

O NOUĂ ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII GIURGIUVENI

La data de 3 iulie a.c., în intervalul orar 17.00-00.00, polițiștii din cadrul Biroul de Ordine Publică pentru Mediul Urban și cei ai Biroului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Biroul pentru Imigrări Giurgiu au organizat o acțiune în municipiul Giurgiu, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, reducerea riscului rutier și combaterea migrației ilegale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 79 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 43.500 de lei, 59 dintre acestea pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (abateri pietoni și bicicliști, utilizarea telefonului și lipsă documente) și 14 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991R privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială.

Pe parcursul activităţilor desfășurate, au fost legitimate 310 persoane, fiind verificate 230 de vehicule.

De asemenea, polițiștii au efectuat 12 testări cu aparatele din dotare privind consumul de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive, fiind reținute 4 permise de conducere și 11 certificate de înmatriculare.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu vor lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice.