31 Octombrie 2025Sursa: IPJ GIURGIU

O NOUĂ ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR GIURGIUVENI

La data de 30 octombrie a.c., în intervalul orar 16.00 – 19.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Giurgiu – Biroul de Ordine Publică pentru Mediul Urban și cei ai Biroului Rutier au desfășurat o acțiune în municipiu, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea vizibilității elementului polițienesc în segmentul stradal și prevenirea faptelor ilegale.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.092 de lei, pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, neacordare prioritate pietoni sau vehicule, lipsa documentelor și depășirea vitezei legale.

Polițiștii au reținut două permise de conducere, pentru circulație pe sens opus și depășirea limitei legale de viteză și două certificate de înmatriculare, pentru lipsa inspecției tehnice periodice.

Au fost legitimate 130 de persoane verificate 107 autoturisme, fiind efectuate peste 20 de testări cu aparatele din dotare privind consumul de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea ordinii și siguranței publice și creșterea gradului de disciplină rutieră!