MĂSURI PREVENTIVE PRIVIND SIGURANȚA ELEVILOR ÎN CONTEXTUL ORGANIZĂRII PETRECERILOR PRIVATE ȘI AL BALURILOR BOBOCILOR
În perioada următoare, în contextul organizării balurilor bobocilor și a altor evenimente similare desfășurate de elevi, fără implicarea directă a cadrelor didactice sau a părinților, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, împreuna cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, au dispus o serie de măsuri preventive pentru reducerea vulnerabilităților și riscurilor asociate acestor activități.
Astfel, sunt desfășurate acțiuni care vizează verificarea localurilor și cluburilor unde se organizează astfel de evenimente, în scopul prevenirii incidentelor și al asigurării respectării legislației în vigoare.
De asemenea, sunt desfășurate activități de informare și responsabilizare a managerilor și angajaților unităților economice privind interdicția vânzării de băuturi alcoolice minorilor, respectarea normelor privind siguranța și ordinea publică, pentru prevenirea faptelor antisociale.
Polițiștii poartă discuții preventive cu administratorii acestor localuri, subliniind obligațiile legale privind organizarea de evenimente la care pot participa persoane minore, precum și necesitatea asigurării unui climat de siguranță pentru toți participanții.
Totodată, polițiștii din Giurgiu aduc în atenție părinților și elevilor riscurile pe care le pot implica petrecerile organizate în mod independent, fără supraveghere adultă, cum ar fi:
- consumul de băuturi alcoolice, tutun sau alte substanțe interzise.
- apariția unor conflicte, acte de violență sau comportamente indecente.
- participarea unor persoane din afara colectivelor școlare.
Prin acțiunile desfășurate, polițiștii urmăresc prevenirea oricăror incidente care pot afecta siguranța elevilor și menținerea unui climat public corespunzător în contextul acestor evenimente.








