ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII GIURGIUVENI
În perioada 13-14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au desfășurat mai multe acțiuni, în județul Giurgiu, pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu produse accizabile, combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerțului cu mărfuri alimentare și nealimentare, precum și pentru verificarea modului de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale și emiterea bonurilor fiscale.
Pe parcursul celor două zile, polițiștii giurgiuveni au verificat sediile și punctele de lucru a 36 de operatori economici, fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 160.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
La momentul efectuării controalelor, au fost identificate sume nejustificate, în valoare de 6.169 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor livrate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale ori pentru care nu s-au emis documente justificative.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate în perioada următoare, pentru respectarea normelor legale în vigoare!








