05 Noiembrie 2025Sursa: IPJ GIURGIU

ACȚIUNE PREVENTIVĂ

La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Giurgiu, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu, au acționat în incinta şi zona adiacentă Liceului Tehnologic "Ion Barbu" și Școlii Gimnaziale "Savin Popescu" Giurgiu, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale sau contravenţionale şi identificarea elevilor care au comportamente de risc victimal sau infracţional, cât și pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică.

Astfel, au fost desfășurate 6 activități informativ – preventive, la care au participat 170 de elevi și cadre didactice.

De asemenea, au fost vizate zonele adiacente ale acestor unități de învățământ, în vederea prevenirii şi combaterii vânzării de produse din tutun şi băuturi alcoolice minorilor, precum și identificarea şi sancţionarea responsabililor unităţilor de alimentaţie publică care comercializează astfel de produse.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 45 de persoane și verificate 4 unități de alimentație publică, fiind aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei (nefuncționarea aparatului de marcat electronic fiscal în parametrii tehnici legali, pe toata durata de utilizare a acestuia), pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.      

Activitățile au beneficiat de sprijinul echipelor canine din cadrul Serviciului Criminalistic.

Astfel de activități vor continua în toate unitățile de învățământ din municipiul Giurgiu, acestea având un rol esențial în prevenirea comportamentelor de risc, dar și în cultivarea unei atitudini responsabile față de propria siguranță.

Prin prezența constantă a forțelor de ordine în școli și în comunitate, se urmărește crearea unui climat bazat pe încredere, respect și colaborare între tineri și instituțiile statului.