01 Octombrie 2025Sursa: IPJ GIURGIU

ACȚIUNE PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

La data de 30 septembrie a.c., în intervalul orar 17.00 – 21.00, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Giurgiu au desfășurat o acțiune, în municipiul Giurgiu, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea vizibilității elementului polițienesc și prevenirea faptelor antisociale.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.500 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii și expresii jignitoare sau vulgare, precum și pentru circulația pe drumurile publice a autovehiculelor având inspecția tehnică periodică expirată.

Totodată, au fost legitimate 60 de persoane și controlate 25 de vehicule.

Aceste acțiuni vor continua, pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică!