29 Mai 2025Sursa: IPJ GIURGIU

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR GIURGIUVENI ÎN CADRUL SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂȚII

În perioada 26 - 30 mai a.c., la nivel național, Poliția Română, prin structurile de prevenire, desfășoară evenimentul Săptămâna Prevenirii Criminalității, care are ca scop conștientizarea cetăţenilor cu privire la consecințele unui comportament infracțional.

Prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală, este una dintre prioritățile polițiștilor giurgiuveni și în anul 2025.

Astfel, la data de 28 mai a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității, în colaborare cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv, în municipiul Giurgiu, având ca temă prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală.

În acest context, aceștia au discutat cu cetățenii despre formele și consecințele violenței domestice, precum și despre modalitățile de combatere a acestora.

De asemenea, le-au fost prezentate măsurile pe care le pot lua pentru a nu deveni victima violenței domestice, care sunt drepturile pe care le au, inclusiv posibilitatea de a cere emiterea unui ordin de protecție.

Un instrument util este aplicația Bright Sky care poate fi accesată din orice rețea de telefonie și este destinată, în principal, victimelor violenței domestice, oferindu-le sprijin.

Dacă sunteți victima violenţei domestice, polițiștii giurgiuveni vă recomandă:

•Să vă faceți un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care puteți discuta, care vă pot oferi un refugiu și vă pot sprijini în caz de nevoie.

•Prezentați-vă la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal.

•Anunțați, de îndată, poliţia pentru a depune plângere și a solicita emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.

•Adresați-vă Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor.

•Spuneți cuiva. Nu sunteți vinovat/ă pentru ceea ce se întâmplă.

•Solicitați instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care vă va proteja.