18 Octombrie 2021Sursa: IPJ GIURGIU

VERIFICĂRI ȘI CONTROALE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA EFECTELOR PANDEMIEI DE COVID-19

În perioada 14 – 17 octombrie 2021, la nivel național, polițiștii au intensificat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.

Astfel, în această perioadă, au fost organizate 2.223 de acțiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun.

Polițiștii au acționat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, pentru protejarea sănătății publice.

În urma activităților derulate, au fost constatate 6 infracțiuni în legătură cu pandemia de Covid-19, dintre care 4 de zădărnicirea combaterii bolilor și una de fals în declarații.

De asemenea, polițiștii au aplicat 9.818 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.505.535 de lei, celor care nu au respectat normele de protecție sanitară.

În județul Giurgiu, în ultimele 72 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii giurgiuveni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, fiind legitimate peste 6.800 de persoane, verificate 1.706 locații de interes și 446 de mijloace de transport.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 158 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 55/2020, dintre care 156 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 2 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea/libera circulație, în valoare totală de 28.000 de lei.

Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.

Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Reamintim faptul că, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.