SĂRBĂTORILE PASCALE, ÎN SIGURANȚĂ
În contextul minivacanței din perioada 18-21 aprilie a.c., polițiștii giurgiuveni împreună cu celelalte structuri ale M.A.I din teritoriu, vor fi la datorie, pentru ca Sărbătoarea Învierii Domnului să fie celebrată în siguranță.
O atenție deosebită va fi acordată lăcașurilor de cult de pe raza județului Giurgiu, unde se va acționa pentru a preveni evenimentele nedorite, dar și pentru gestionarea afluxului de persoane pe timpul slujbelor religioase.
În această perioadă vor fi la datorie polițiștii din structurile de ordine publică și rutier, iar în cadrul activităților sunt angrenați și polițiști de la investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptătorii de la acțiuni speciale.
Acțiunile vor fi desfășurate în zonele aglomerate, respectiv centre comerciale, piețe, zone organizate pentru comercializarea produselor tradiționale, terase, locuri de agrement și mijloace de transport în comun, pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică.
Pe drumurile publice, polițiștii rutieri vor acționa pentru prevenirea blocajelor rutiere, supraveghere/dirijarea traficului și pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente.
Pentru această minivacanță, polițiștii giurgiuveni vă recomandă:
Nu comunicați date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe rețele de socializare. Discutați aceste aspecte doar cu cei în care puteți avea încredere.
Nu postați pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că dețineți în casă bunuri de valoare.
Evitați, pe cât posibil, să aveți asupra dumneavoastră sume mari de bani. Doamnelor le recomandăm să fie atente la genți/poșete, iar domnilor să păstreze portofelul în buzunarul interior de la piept al hainei.
Dacă alegeți să plecați din localitate, nu porniți obosiți la drum, folosiți centura de siguranță și, când e cazul, scaunul pentru copii. Țineți în mașină vestă și triunghiuri reflectorizante, extinctor și trusă de prim-ajutor.
Scopul nostru nu este acela de a sancționa, ci de a preveni, pe această cale facem apel la cetățeni să respecte normele legale în vigoare!
Suntem la datorie, iar în caz de nevoie nu ezitaţi să apelaţi Serviciul Unic de Urgenţă 112!








