09 Septembrie 2024Sursa: IPJ GIURGIU

POLIȚIȘTII GIURGIUVENI ALĂTURI DE ELEVI ÎN NOUL AN ȘCOLAR

Siguranța în mediul școlar constituie o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu.

Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru poliţişti. Pe întreg parcursul anului şcolar 2024-2025, poliţiştii vor desfăşura activităţi specifice, care să conducă la îmbunătăţirea şi menţinerea climatului de siguranţă în şcoli şi în zonele adiacente unităţilor de învăţâmânt.

Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.

Odată cu începerea noului an școlar, vor fi efectuate controale în trafic, care vor viza verificarea stării psihofizice a conducătorului autovehiculului, inclusiv prin testarea alcoolscop, utilizării centurilor de siguranță și respectării normelor rutiere și a legalității transporturilor.

De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți în zona unităţilor de învăţământ, amplasate în zone intens circulate, pentru asigurarea fluenței și a siguranței rutiere.

Anul acesta, Biroul de Siguranță Școlară, cu sprijinul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității și cei ai Serviciului de Ordine Publică, derulează activități pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar.

Sfaturile polițiștilor pentru elevi și părinți:

Elevilor transmitem că le suntem alături și îi îndemnăm să ne ceară sprijinul de ori de câte ori este necesar.

Îi sfătuim, ca în situația în care sunt tentați să experimenteze „ineditul” să își acorde un răgaz și să se întrebe dacă nu cumva se pun în pericol. De asemenea, îi sfătuim să discute cu un adult de încredere și să îi ceară aceluia părerea cu privire la orice situație confuză în care se află.

Părinților le transmitem să acorde timp copiilor, să discute cu ei, astfel încât să nu existe tentația ca aceștia să petreacă timp cu persoane sau în anturaje care ar putea avea o influență nefastă asupra lor.

Le adresăm îndemnul de a fi atenți la schimbările din comportamentul copiilor, să discute cu ei, iar dacă este necesar, să nu ezite să solicite sprijin de specialitate.

Îi sfătuim să cunoască ce obiecte își duc copii la școală, pentru a preîntâmpina, astfel, situațiile în care unii elevi au asupra lor, la școală, obiecte care pot fi periculoase pentru ei ori pentru colegii lor, ori chiar obiecte interzise.

În calitate de polițiști, suntem aici pentru a vă asigura că școlile rămân un mediu sigur și propice pentru educație.

Dorim tuturor elevilor, părinților și cadrelor didactice un început de an școlar plin de reușite și învățare!