22 Iulie 2024Sursa: IPJ GIURGIU

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN GIURGIU ÎȘI ÎNTĂREȘTE ECHIPA CU NOI OFIȚERI

Astăzi, la data de 22 iulie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu este onorat să anunțe debutul activității profesionale a 11 ofițeri de poliție, absolvenți ai programului de studii universitare de licență și a unui ofițer de poliție, absolvent al programului de studii universitare de masterat profesional pentru formarea ofițerilor de poliție, care se alătură echipei noastre, după finalizarea studiilor în cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București.

Noii colegi vor prelua misiunea de a asigura ordinea și liniștea publică a comunității giurgiuvene, fiind repartizați în cadrul mai multor unități din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, respectiv în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Politiei Municipiului Giurgiu, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul Ordine Publica și Secțiilor de Politie Rurala Calugareni, Comana, Bolintin Vale, Ghimpati și Mihailesti.

Tinerii ofițeri, dedicați și entuziaști, vor aduce prospețime și o energie nouă echipei noastre, vor contribui și vor sprijini eforturile comune pentru ca județul Giurgiu să rămână un loc sigur, atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori.

Pentru o perioadă, ofițerii de poliție debutanți se vor afla sub îndrumarea colegilor mai experimentați, pentru a se familiariza cu specificul și cerințele locale ale muncii de poliție.

Totodată, vor urma un program intensiv de instruire, desfășurat de către colegii din cadrul Biroului de Pregătire Profesională, pentru a se asigura că aceștia răspund prompt și eficient la solicitările de intervenție în momente critice.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu transmite un călduros „Bun venit!” noilor ofițeri de poliție și îi asigură că vor beneficia de sprijinul necondiționat al întregii echipe, pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile ce le revin.

Suntem mândri să îi avem alături și le urăm mult succes în cariera lor!