INFORMARE DE PRESĂ NR.5
De la începerea procesului de votare, până la acest moment, au fost primite 9 sesizări de posibile incidente electorale, dintre care 5 nu s-au confirmat.
La data de 1 decembrie a.c., ora 13.45, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, de 57 de ani, din comuna Singureni, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat, în secția de votare.
Din verificările efectuate, a reieșit faptul că, apelantul, după ce și-ar fi exercitat dreptul la vot, ar fi adresat injurii și expresii jignitoare atât membrilor secției de votare, cât și persoanelor aflate în incinta acesteia.
Aspectele semnalate privind posibila agresiune fizică nu s-au confirmat, acesta fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.61/1991 și cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 de lei, conform prevederilor O.U.G.nr.34/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.U.A.U.
Misiunile efectivelor Ministerului Afacerilor Interne continuă și după încheierea procesului de vot.
Astfel, angajații MAI vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.
CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN GIURGIU








