08 Iulie 2022Sursa: IPJ GIURGIU

BICICLETELE, MOPEDELE ȘI TROTINETELE ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Având în vedere necesitatea reducerii numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave, în data de 7 iulie a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune în municipiul Giurgiu, pentru combaterea abaterilor săvârșite de către bicicliști, asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

Astfel, au fost verificați 49 de bicicliști și aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8700 de lei.

De precizat este că, în situația nerespectării prevederilor legale privind circulația, conducătorii de biciclete, trotinete electrice și mopede vor pune în pericol nu doar propria persoană, precum și pe alți participanți la trafic.

Câteva reguli de circulație recomandate tuturor conducătorilor de trotinete electrice/biciclete, mopede de către polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu :

 

  • conducătorul trotinetei electrice trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani
  • conducătorii sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate
  • în lipsa pistei de biciclete, circulația este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h
  • schimbarea direcției de mers sau traversarea pe trecerile de pietoni se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă trotinete
  • pe trotuarele cu lățimea de minimum 2 m, amplasarea/staționarea se face în dispunere paralelă cu bordura, înspre carosabil, pe aliniamentul copacilor și stâlpilor de pe trotuar, cu condiția ocupării lățimii maxime de 0,5 m din lățimea trotuarului

 

Este interzisă circulația trotinetelor electrice/bicicletelor:

  • pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete
  • pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația “Accesul interzis bicicletelor”
  • pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor
  • pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, dacă există acostament practicabil
  • sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive
  • cu obiecte care stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului
  • în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public
  • fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante pe timp de noapte
  • în zonele unde este permis accesul la diverse amenajări (fântâni arteziene, vestigii, intrări în spații comerciale și turistice