Biroul Pregătire Profesională este structura de specialitate organizată la nivelul Inspectoratului Județean Giurgiu, care asigură managementul activităților de formare profesională inițială și continuă din cadrul instituției.

Principalele atribuții sunt:

  • Perfecționarea pregătirii profesionale a polițiștilor, pe post și prin programe de formare profesională continuă;
  • Formarea profesională inițială în instituțiile de învățământ, care pregătesc personal în beneficiul Poliției Române;
  • Coordonează, monitorizează și evaluează pregătirea în domeniul intervenției polițienești pe patru componente esențiale: pregătirea tactică, pregătirea în domeniul educației fizice și autoapărării, pregătirea în domeniul tragerii cu armamentul din dotare și pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu;

Obiectivul principal al biroului îl reprezintă formarea unor polițiști competenți la standarde de performanță europene, în scopul îndeplinirii dezideratelor instituționale.

Sef Birou Pregătire Profesională

Inspector de poliție Tănase Mircea Alexandru

Detalii