MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII GIURGIUVENI
La data de 20 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, privind un bărbat, de 59 de ani, din localitatea Corabia, județul Olt.
Pe numele acestuia, Judecătoria Turnu Măgurele a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 1 an, 2 luni și 20 de zile închisoare, pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier.
Persoana condamnată a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, pentru întocmirea documentației specifice, ulterior fiind depusă în Penitenciarul Giurgiu.