23 Noiembrie 2017Sursa: IPJ GIURGIU

SIGURANŢA MINORILOR PE INTERNET

SIGURANŢA MINORILOR PE INTERNET

-Material pentru presă și site-ul I.P.J. Giurgiu-

 

 

 

 De ce este siguranţa online importantă? Primordial ar fi faptul că Internetul face parte din viaţa copiilor încă de la vârste fragede şi modul în care ei se raportează la mediul online depinde de sfaturile primite de la adulţii din jurul lor.

Conform cercetării realizate de Organizația Salvaţi Copiii, marea majoritatea copiilor din România accesează internetul zilnic sau aproape zilnic (86% dintre aceştia). Aproximativ 90% dintre copii afirmă că folosesc cel puţin o reţea de socializare, majoritatea dintre ei (87%) fiind utilizatori Facebook. Doi din trei copii au văzut sau primit mesaje cu conţinut pornografic pe Internet.

Activitatea copiilor pe Internet este un proces care nu poate fi stopat sau refuzat, conectarea permanentă a acestora prin dispozitive mobile, multiplele funcţii cu rol de socializare ale aplicaţiilor, programelor şi site-urilor accesate de copii, toate acestea sunt o stare de fapt şi reprezintă unul din modurile în care tehnologia a modelat societatea şi viaţa zilnică.

În aceste condiţii devine evidentă nevoia de a corela dezvoltarea mijloacelor de comunicare şi utilizarea acestora de către copiicu mediul şcolar, familial şi social în care aceştia trăiesc.

Activitățile de prevenire desfășurate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii  au, printre alte obiective, și siguranţa minorilor pe internet.

În acest sens, în  perioada 20-21noiembrie 2017, au fost realizate, împreună cu poliţiştii Posturilor de Poliţie Comunale, întâlniri cu  elevii Şcolii Gimnazile ‘’ Marin M.Ţiculescu ” Băneasa  și Școlii Gimnaziale nr.1 Singureni, din judeţul Giurgiu.

            Activităţile au au constat in  informarea elevilor cu privire la:

                                                                                                               

  • siguranţa pe reţelele de socializare;
  • prevenirea pornografiei infantile;
  • respectarea drepturilor de autor;
  • comerţul electronic;
  • oferirea unor infomaţii teoretice din materialele de suport tematice.

 

 

 

 

Au fost fost prezentate filme tematice cu tineri care au fost  înşelaţi de diverşi indivizi pe site-urile şi reţelele sociale pe care le frecventează, elevii fiind interesaţi de prevederile legislative şi măsuri de prevenire a acestui gen de infracţiuni.

           Totodată, s-a asigurat şi diseminarea informaţiilor preventive pe suport scris sub formă de pliante și broșuri care au reuşit să trezească interesul publicului audient.

      Recomandările poliţiştilor giurgiuveni sunt următoarele:

  •       Protejarea datelor personale şi a parolei!
  •      Evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri!
  •      Selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet!
  •      Respingerea unor contacte “agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente!
  •      Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta!
  •      Nu da curs îndemnurilor , sarcinilor şi provocărilor pe care le primeşti în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viaţa reală şi te îndeamnă să săvârşeşti fapte ce îţi pot pune în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur!
  •      Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană!

 

 

 

 

          Au fost fost prezentate filme tematice cu tineri care au fost  înşelaţi de diverşi indivizi pe site-urile şi reţelele sociale pe care le frecventează, elevii fiind interesaţi de prevederile legislative şi măsuri de prevenire a acestui gen de infracţiuni.

    Totodată, s-a asigurat şi diseminarea informaţiilor preventive pe suport scris sub formă de materiale atipice care au reuşit să trezească interesul publicului audient.

   Activităţile de prevenire desfăşurate vor continua şi în alte unităţi de învăţământ din judeţul Giurgiu.

Galerie foto