18 Decembrie 2017Sursa: IPJ GIURGIU

PROTEJEAZĂ-ȚI LOCUINȚA DE SĂRBĂTORI

“PROTEJEAZĂ-ȚI LOCUINȚA DE SĂRBĂTORI

 

     Perioada sărbătorilor vine cu multă aglomeraţie, lume multă la cumpărături, plecări în vacanţă la munte sau la ţară. Este perioada propice pentru sezonul spărgătorilor de case şi al hoţilor de buzunare de pe stradă, din magazine, din mijloacele de transport în comun.  

     Plecarea în vacanţa de iarnă este un bun prilej pentru ”meseriaşii” în spargeri de locuinţe. Pentru a preveni astfel de evenimente,  Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității oferă o serie de recomandări special pentru această perioadă, ce pot da un plus de siguranţă, atunci când plecaţi de acasă. 

     În ziua de 18 decembrie 2017, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat activități de prevenire în baza Programului Național de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului cu cetățenii din municipiul Giurgiu și a Campaniei de prevenire a furturilor din locuințe “Hoții sunt creativi, fii preventiv!”, împreună cu reprezentanți ai Groupama Asigurări S.A. Giurgiu, având ca grup țintă persoanele vârstnice, îndeosebi bătrânii care locuiesc singuri

 

 

 

 

Cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă au fost transmise recomandări informativ- preventive cu privire la:

  •  modurile ce trebuie urmate pentru a asigura locuințele și  bunurile;
  •  cauzele ce favorizează săvârșirea infracțiunilor;
  •  modalitățile de prevenire ce pot fi  puse în practică imediat și fără o investiție financiară mare.

RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA LOCUINȚEI:


DACĂ LOCUIŢI LA BLOC:

  • montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil; 
  •  asiguraţi dotarea cu incuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările supli-mentare; 
  • asiguraţi-vă că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia; 
  • la intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună iluminare; 
  • instalaţi un sistem de iluminare automat cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video; 
  • montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră;
  • montaţi o incuietoare de inaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă;

 

ÎN PLUS, DACĂ LOCUIŢI LA CASĂ:

              Puteţi monta un sistem de:

  • supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei; 
  • protecţie perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră; 

 iluminare cu senzori de mişcare. 

Galerie foto